Polițiștii din Alexandria au reținut un tânăr de 19 ani, din localitate, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de furt în anul 2024.
Potrivit cercetărilor efectuate de Biroul investigații criminale, tânărul este bănuit că, în luna august a acestui an, ar fi sustras patru biciclete din diferite zone ale municipiului Alexandria. Faptele au avut loc pe 3, 9 și 10 august.
După administrarea probatoriului, s-a dispus măsura reținerii, iar tânărul a fost introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman. Ancheta continuă sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.
IPJ TELEORMAN
Polițiștii din Alexandria au dispus reținerea unui tânăr în vârstă de 19 ani, din localitate, cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt, în anul 2024.
Cercetările efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului investigații criminale au relevat faptul că, în acest an, la diferite date, tânărul ar fi sustras mai multe biciclete care aparțineau unor persoane din municipiul Alexandria.
Astfel, în zilele de 10, 9 și 3 august a.c., persoana cercetată ar fi sustras patru biciclete, ce se aflau în diferite zone ale municipiului.
În urma administrării probatoriului, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura reținerii, tânărul fiind introdus în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.