15 persoane au fost rănite în 8 accidente rutiere care s-au produs, la sfârșit de săptămână, pe drumurile din județ. Dintre acestea, 12 au necesitat investigații medicale suplimentare, fiind transportate la spital de către echipajele Serviciului de Ambulanță.
Cel mai grav accident a fost cel produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la intersecția străzilor București și Dunării din Alexandria, eveniment rutier în urma căruia 5 persoane au fost transportate la spital, între acestea o tânără de 18 în comă.
Potrivit raportului dat publicității de conducerea Serviciului de Ambulanță, în perioada 30 mai – 2 iunie, echipajele de salvare au avut 459 de solicitări, dintre acestea 55 de cod roșu.
În intervalul menționat, exceptând transferurile interclinice și externările – 113 la număr, cele mai multe solicitări – respectiv 59, au fost pentru dureri abdominale sau de spate. De asemenea, alte 46 de solicitări au fost, în perioada menționată, pentru cefalee. 25 de solicitări au fost făcute pentru conflicte și agresiuni fizice, iar alte 15 solicitări au fost făcute pentru cazuri de copii bolnavi, mai transmite sursa citată.
În intervalul menționat, pentru trei persoane a fost declarat decesul. Este vorba, potrivit datelor Ambulanței Teleorman, despre 3 bărbați din Bragadiru, Poeni și Schitu Poenari, pentru care echipajele de salvare nu au mai putut face nimic.