sâmbătă, iulie 26, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Cartierul Bl. 400 din Alexandria intră în proces de modernizare – Octavian Teodorescu: „Ne dorim un cartier prietenos, sigur și plăcut pentru toți locatarii”

Municipiul Alexandria face un nou pas spre modernizare. A fost demarat procesul de reabilitare și reamenajare a cartierului situat în zona blocurilor 400 – zona pompieri, unul dintre cele mai vechi ansambluri rezidențiale ale orașului.

Potrivit administratorului public al municipiului, Octavian Teodorescu, obiectivul principal al proiectului este transformarea cartierului într-un spațiu modern, funcțional și adaptat nevoilor actuale ale comunității locale.

„Cartierele se modernizează! Am demarat procesul de transformare a vechiului cartier Bl. 400 – zona pompieri într-un spațiu modern, funcțional și adaptat nevoilor actuale ale locuitorilor”, a declarat Octavian Teodorescu.

Lucrările vizează mai multe componente esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai:

Refacerea completă a suprafeței rutiere

Demolarea punctului termic vechi

Amenajarea de noi copertine și locuri de parcare, atât în locul garajelor și copertinelor existente, cât și în spațiul obținut prin dezafectarea punctului termic

Modernizarea iluminatului public

Instalarea de mobilier urban nou

„Ne dorim un cartier prietenos, sigur și plăcut pentru toți locatarii! Mulțumim pentru răbdare și sprijin pe durata lucrărilor. Împreună, construim un loc mai bun!”, a transmis administratorul public.

Prin această investiție, autoritățile locale își propun nu doar îmbunătățirea aspectului urbanistic al cartierului, ci și crearea unui spațiu mai sigur, mai bine iluminat și mai bine echipat, care să răspundă nevoilor reale ale celor care trăiesc acolo.

topul săptămânii