Comunitatea din satul Moldoveni, comuna Islaz, se pregătește să marcheze, pe 24 iunie, „Ziua Satului – Sânzienele / Drăgaica”, un eveniment care aduce în prim-plan tradițiile locale, spiritul comunitar și bucuria revederii.
Manifestările vor avea loc pe stadionul din localitate, începând cu ora 19:00, și sunt organizate de Primăria Comunei Islaz, în parteneriat cu Mix Events. Potrivit organizatorilor, evenimentul este dedicat tuturor locuitorilor din Moldoveni și din împrejurimi, fiind gândit ca o seară de relaxare, sărbătoare și apartenență.
Programul va debuta la ora 19:00, cu deschiderea oficială, în prezența primarului comunei Islaz, Geară Ion Gheorghe Cătălin, alături de Titel Văetuș, reprezentant al Mix Events.
Urmează, de la ora 19:30, un moment artistic susținut de Ansamblul „Izvorașul” și de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Islaz, care vor aduce pe scenă dansuri și cântece tradiționale.
Seara va continua cu un recital live susținut de interpretul Cornel Cojocaru, începând cu ora 20:30, iar de la ora 21:30, atmosfera va fi întreținută până la miezul nopții de Ion Popa și echipa Mix Events.
„Este un moment dedicat comunității, în care ne dorim ca oamenii să se bucure împreună, să rezoneze cu tradițiile noastre și să simtă că fac parte dintr-o familie unită. Invităm cu drag pe toți cei care vor să fie alături de noi la această sărbătoare a satului Moldoveni”, a declarat primarul Geară Ion Gheorghe Cătălin.
Evenimentul se desfășoară sub semnul Sânzienelor, o sărbătoare cu rădăcini străvechi în cultura populară românească, care celebrează frumusețea, fertilitatea și legătura dintre om și natură.