miercuri, august 20, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Un profesor de religie din Teleorman, de 45 de ani, anchetat pentru abuz sexual asupra unei eleve minore

Un profesor de religie în vârstă de 45 de ani , din Teleorman, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind acuzat de viol în formă continuată asupra unei minore și de lovire sau alte violențe.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – mai 2025, bărbatul ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu o minoră de 14 ani, atât în imobile din București, cât și pe raza județului Teleorman. În aceeași perioadă, victima ar fi fost agresată fizic de două ori.

Procurorii arată că infracțiunile ar fi fost comise profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima un consimțământ valabil din cauza vârstei, dar și de poziția de autoritate pe care inculpatul o deținea în calitate de profesor de religie.

Atât inculpatul, cât și minora sunt originari din județul Teleorman. Profesorul preda la o școală din județ, iar fata era eleva sa. Ulterior, minora s-a mutat împreună cu părinții în București, însă, potrivit unei surse, relația abuzivă ar fi continuat și după această mutare.

Față de inculpat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 20 august 2025, judecătorul de drepturi și libertăți a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt derulate de procurorii specializați în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Parchetul reamintește că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal care nu înlătură prezumția de nevinovăție.

topul săptămânii