ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Legea e aceeași pentru toți? Patru membri ai familiei Buș, arestați după scandalul de la Nanov! Dar ce s-a întâmplat cu cei care au ieșit cu săbiile pe șosea?

Noi informații despre scandalul din 26 septembrie, petrecut în comuna Nanov, județul Teleorman, în urma căruia patru membri ai aceleiași familii au fost arestați preventiv. Conflictul, în care au fost implicate două familii, ar fi pornit de la o urmărire în trafic și a degenerat într-o confruntare în plină stradă, în care au apărut săbii, bâte și leviere.

Potrivit informațiilor obținute din surse apropiate persoanelor implicate, totul ar fi început în momentul în care un nepot al familiei Buș, care se întorcea de la un service auto, ar fi fost urmărit de ocupanții unui autoturism alb.

În momentul în care tânărul a virat pe strada unde locuiește, autoturismul său ar fi fost lovit din spate. Acesta ar fi coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat, însă ar fi fost agresat de mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente. Tânărul ar fi reușit să scape după ce s-a urcat înapoi în mașină.

Ulterior, în conflict au intervenit și alte persoane, iar unul dintre autoturismele implicate a fost avariat. La originea disputei s-ar afla neînțelegeri mai vechi, legate de cumpărarea unei locuințe în Nanov de către o nepoată a familiei Buș.

Săbii, bâte și leviere în mijlocul șoselei

Imaginile surprinse în timpul incidentului arată mai multe persoane implicate în confruntare, unele având asupra lor obiecte ce par a fi săbii, bâte și leviere.

Conflictul s-a desfășurat pe drumul public, în apropierea autoturismelor aflate în trafic. Potrivit informațiilor obținute pe surse, în timpul incidentului ar fi fost proferate și amenințări. Practic, persoane înarmate cu obiecte periculoase au ajuns în mijlocul șoselei, în timp ce prin zonă circulau și șoferi care nu aveau nicio legătură cu disputa. În urma scandalului, trei bărbați și o femeie din familia Buș au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv.

Însă ce s-a întâmplat cu ceilalți participanți la conflict? Întrebări adresate procurorului de caz. Ce măsuri au fost luate împotriva celeilalte familii?

Redacția IMPACTNEWS24.ro l-a contactat pe procurorul de caz, solicitând în repetate rânduri clarificări privind măsurile luate față de membrii celeilalte familii, în contextul imaginilor în care apar persoane având asupra lor obiecte periculoase.

Discuția a vizat cele patru persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive, extinderea anchetei și perchezițiile efectuate. Cu toate acestea, redacția nu a obținut un răspuns concret privind eventualele măsuri dispuse față de ceilalți participanți.

De ce au fost dispuse măsuri preventive doar împotriva celor patru membri ai aceleiași familii? Au fost identificate și cercetate toate persoanele implicate? Ce măsuri au fost luate față de cei care au ieșit cu săbii, bâte și leviere pe drumul public?

Sunt întrebări care merită răspunsuri clare, în condițiile în care imaginile surprinse în timpul incidentului indică participarea mai multor persoane la confruntare. Nu contestăm măsurile dispuse împotriva celor patru membri ai familiei Buș și nici nu stabilim vinovăția celorlalți participanți. De asemenea, faptul că nu au fost comunicate măsuri preventive împotriva altor persoane nu înseamnă că acestea nu sunt cercetate.

Însă un conflict în care apar persoane cu săbii, bâte și leviere, în mijlocul unei șosele circulate, nu poate fi redus la o simplă neînțelegere între două familii. Indiferent de cine a provocat conflictul sau de neînțelegerile existente, fiecare faptă trebuie analizată, iar răspunderea stabilită individual, pe baza probelor. Legea trebuie aplicată în mod egal, indiferent de familia din care face parte fiecare persoană. Rămâne însă o întrebare esențială, la care așteptăm un răspuns concret din partea autorităților:

Patru membri ai familiei Buș au fost arestați preventiv. Dar ce măsuri au fost luate împotriva celorlalți participanți la scandalul de la Nanov?

Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.

topul săptămânii