ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Atac cu cuțitul în Teleorman! Un bărbat a fost înjunghiat de mai multe ori, până când lama cuțitului s-a rupt în corpul său!

Un atac brutal a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în comuna Drăcșenei, județul Teleorman. Un bărbat și-a ieșit din fire pe fondul geloziei, după ce a găsit un alt bărbat în locuința soției sale, de care era despărțit în fapt. L-a lovit în repetate rânduri cu pumnii, apoi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona pieptului. Victima a ajuns la spital în stare de inconștiență, iar agresorul a fost reținut pentru tentativă de omor.

Potrivit comunicatului transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, incidentul s-a petrecut în jurul orei 15:20, când agresorul s-a deplasat la domiciliul soției sale, unde a întâlnit un alt bărbat.

Pe fondul geloziei, în timp ce se aflau în bucătăria locuinței, agresorul l-a lovit în repetate rânduri cu pumnii în zona feței, după care a luat un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori în zona toracică.

Atacul a fost atât de puternic încât lama cuțitului s-a rupt, rămânând în corpul victimei.

Bărbatul rănit a fost transportat la spital în stare de inconștiență, leziunile suferite punându-i viața în pericol.

În urma probelor administrate, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale față de agresor pentru tentativă de omor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 8 noiembrie, urmează să fie prezentat Tribunalului Teleorman cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În timpul audierilor, bărbatul și-a recunoscut fapta.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.

topul săptămânii