marți, aprilie 28, 2026

Afla stirile de ultima ora

STIRI

Teleorman

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Accident mortal la Mârșa, doi tineri de 16 și 21 de ani și-au pierdut viața, un bărbat de 38 de ani transportat la spital

Un accident rutier s-a produs azi-noapte, în jurul orei 22:40, pe DJ 601, în localitatea Mârșa, județul Giurgiu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar bilanțul este unul tragic: două persoane decedate și una rănită.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Videle, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin au fost mobilizate și alte echipaje din Teleorman și Giurgiu.

Echipajele de intervenție au găsit trei victime. O minoră de aproximativ 16 ani a fost declarată decedată la fața locului. Un tânăr de circa 21 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator, iar salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decedat.

Un bărbat de aproximativ 38 de ani, conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean din Alexandria.

La intervenție au mai participat două ambulanțe SAJ (din Giurgiu și Teleorman), un echipaj SMURD din Drăgănești-Vlașca, precum și echipaje ale ISU Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.

topul săptămânii