34.6 C
Alexandria
sâmbătă, septembrie 23, 2023

Accident rutier, la Videle. Un tânăr a ajuns la spital

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Videle au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs noaptea trecută, pe raza orașului Videle.

La data de 22.07.2020, în jurul orei 02:30, polițiștii din Videle au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe strada Republicii din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit frontal un parapet situat pe partea stângă a drumului în direcția sa de mers, după care a lovit un copac din afara părții carosabile, cu partea laterală dreapta a mașinii.

În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager, un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în localitate, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24

PUBLICITATE

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE