luni, iulie 22, 2024
spot_imgspot_img

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Aproximativ 8 kilograme de canabis, descoperite la persoane cercetate pentru trafic de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au efectuat, în cursul zilei de joi, 3 percheziții domiciliare la două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în sarcina uneia dintre acestea fiind reținută și infracțiunea de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Astfel, au fost descoperite și ridicate aproximativ 8 kilograme de canabis și diferite cantități de rezină de canabis, ketamină și MDMA.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate două cântare, două aparate de vidat, 3 telefoane mobile, o armă letală (pistol), având seria ștearsă, 3 cartușe pentru pistol, precum și 18.320 de lei și 200 de euro.

Din cercetări a reieșit că pe parcursul lunii mai 2024, aceștia ar fi deținut, intermediat și comercializat droguri de risc (canabis) și de mare risc (MDMA), către consumatori din municipiul București.

În urma desfășurării activităților, la aceeași dată, 3 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman pentru audieri, față de două fiind luată măsura reținerii, pentru 24 de ore. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.

Ulterior, în cursul zilei de vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți care a admis propunerea de arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și de cel al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

topul săptămânii