duminică, martie 16, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Caz șocant în localitatea Băbăița. O fata de 13 ani, violată de mai mulți bărbați

Cinci bărbați din județ, cercetați într-un dosar de viol, își vor petrece în arest următoarele 30 de zile, a decis, marți, judecătorul de drepturi și libertăți. Potrivit IPJ Teleorman, în perioada august-septembrie 2024, cei cinci bărbați ar fi violat o adolescentă de 13 ani.

În acest caz au fost făcute, în cursul zilei de luni, șapte percheziții domiciliare în comunele Frăsinet, Băbăița și Orbeasca.
”Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august-septembrie 2024, o minoră în vârstă de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai mulți bărbați.

La data de 10 martie a.c., a fost dispusă măsura reținerii față de 5 tineri, aceștia fiind introduși în C.R.A.P. Dâmbovița.
La data de 11 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a celor 5 tineri, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis IPJ Teleorman.

Potrivit unor surse din localitatea de domiciliu a fetei, se pare că numărul bărbaților ar fi sărit de 30, iar perioada s-ar întinde pe parcursul a mai mult de un an de zile.

topul săptămânii