vineri, septembrie 26, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Deranjat de muzica prea tare, un cetățean a sunat la 112 și a reclamat că în restaurant e amplasată o bombă

Seara trecută, polițiștii din municipiul Alexandria au fost sesizați prin două apeluri la 112 cu privire la situații petrecute la un restaurant din localitate.

În prima sesizare, doi bărbați au reclamat faptul că în local se asculta muzică la intensitate ridicată. Echipa de polițiști deplasată la fața locului a confirmat aspectele semnalate și a aplicat sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Ulterior, unul dintre apelanți a revenit la 112 și a reclamat că în incinta restaurantului ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv.

Structurile competente au intervenit imediat și au efectuat verificări specifice, pentru a stabili dacă există vreun pericol real. Din primele date, nu au fost identificate indicii care să confirme amenințarea, iar apelul a fost considerat fals. Cel care a făcut sesizarea a fost sancționat conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice apel la 112 și că siguranța cetățenilor rămâne o prioritate.

topul săptămânii