Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea traficului de droguri de risc și mare risc, în cadrul a trei cauze penale distincte.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2024 – aprilie 2025, trei persoane, cu vârste de 22, 25 și 30 de ani, ar fi acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, procurând, deținând și comercializând droguri de risc și mare risc – respectiv canabis și cocaină – pe raza municipiului București.

Pe 10 aprilie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele suspecților. Cu această ocazie, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri, grindere, cântare de precizie, obiecte cu urme de substanță și alte mijloace de probă.
În aceeași zi, procurorii DIICOT Teleorman au dispus reținerea celor trei suspecți pentru 24 de ore. Astăzi, 11 aprilie, Tribunalul Teleorman a admis propunerea de arestare preventivă, aceștia urmând să rămână în detenție pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Precizăm că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.