vineri, mai 8, 2026

Afla stirile de ultima ora

STIRI

Teleorman

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Fetița de 5 ani și femeia rănite în accidentul mortal de pe DN 52, au fost transferate la spitale din București

Fetița în vârstă de 5 ani, rănită în gravul accident rutier produs aseară pe DN 52, între Alexandria și Furculești, a fost transferată în cursul nopții la un spital din București pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Totodată, în această dimineață, femeia de 41 de ani, medic rezident și șoferița autoturismului BMW implicat în accident, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o unitate medicală din București.

Vă reamintim că accidentul s-a produs în seara zilei de joi, pe DN 52, în urma impactului violent dintre un autoturism Opel și un BMW. Din primele informații, un bărbat de 34 de ani, aflat la volanul Opelului, se deplasa către Furculești împreună cu fiica sa, în vârstă de 5 ani. La un moment dat, acesta ar fi pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un autoturism BMW condus de femeia de 41 de ani.

Impactul a fost devastator, cele două autoturisme fiind distruse aproape în totalitate, iar piese din mașini și motoarele acestora au fost proiectate pe zeci de metri. În urma accidentului, șoferul Opelului a decedat la fața locului. Femeia a rămas încarcerată și a fost extrasă de pompieri, fiind ulterior intubată de echipajul medical. Fetița a fost transportată inițial la spital conștientă, însă cu multiple traumatisme.

Imediat după producerea accidentului, martorii aflați la fața locului au sunat la 112 și au încercat să acorde primul ajutor victimelor. Potrivit acestora, în momentul în care au deschis ușa autoturismului în care se aflau fetița și tatăl ei, au observat că bărbatul nu mai dădea semne de viață. Fetița a fost găsită căzută în partea din față a mașinii, la picioarele scaunului, speriată și plângând, strigând în repetate rânduri „mami, mami”. Martorii au luat imediat copilul din autoturism și au încercat să o liniștească până la sosirea echipajelor medicale.

De asemenea, femeia de 41 de ani, medic rezident și șoferița BMW-ului implicat în accident, striga după ajutor, însă nu putea fi scoasă din autoturism deoarece rămăsese blocată între fiarele contorsionate. Pentru că fetița striga continuu după mama sa, pompierii și polițiștii au crezut inițial că ar mai putea exista o a patra victimă, posibil mama copilului, proiectată în urma impactului. Astfel, salvatorii au căutat zeci de minute pe câmpul din apropierea locului accidentului, însă suspiciunea nu s-a confirmat.

Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, înainte de tragedie ar fi avut loc un conflict între bărbat și soția sa, iar acesta ar fi plecat de acasă împreună cu fetița cu gândul de a-și pune capăt zilelor.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.

topul săptămânii