La prima ședință ordinară a Consiliului Județean, am avut parte de o revelație… dulce. În mijlocul dezbaterilor, consilierul județean Gabriel Bulumac, lider de grup al PNL, a atras atenția asupra unei situații care ar merita o pagină în orice carte despre risipa bugetară: creșterea spectaculoasă a cheltuielilor la o instituție cu nume pompos, „Direcția de Deservire, Pază și Protocol”.
Bulumac a observat, nu fără uimire, că această direcție solicită o majorare bugetară de 130.000 de lei, deși bugetul pe anul acesta a fost deja de peste 931.497 de lei – aproape triplu față de anul trecut, când suma era „modesta” 258.032 de lei. În ședință, consilierul a întrebat direct: „De ce au crescut atât de mult cheltuielile? Ce justifică această explozie bugetară?”
Suculețe, dulciuri și șervețele – „protocol” la nivel înalt
Din curiozitate și spirit civic, Gabriel Bulmac a verificat achizițiile direcției pe portalul public, unde a descoperit o listă care ar face invidios orice organizator de petreceri: cafea, ciocolată, prăjituri, ceai, suculețe, șervețele și alte delicii demne de un bufet la un summit internațional. Se pare că „protocolul” a devenit o artă costisitoare la Consiliul Județean.
Întrebări care așteaptă răspuns
Observația lui Gabriel Bulumac deschide o serie de întrebări legitime:
Cine beneficiază de toate aceste „bunătăți”? Oaspeții Consiliului sau consilierii?
De ce s-au triplat cheltuielile? Sunt mai multe ședințe sau doar mai dulce organizate?
Ce măsuri ia conducerea Consiliului pentru a justifica această risipă aparentă?
Într-o administrație care ar trebui să fie exemplu de transparență și eficiență, un buget aproape de un milion de lei pentru „deservire și protocol” ridică semne de întrebare. Să fie vorba de nevoi crescute de „motivație dulce” în ședințele de lucru sau doar o administrare mai puțin chibzuită a fondurilor?
Până la răspunsuri clare, poate că ar fi cazul să redenumim această direcție. Cum ar suna „Direcția de Tratament Dulce și Protocol Avansat”? Poate așa înțelegem și noi mai bine unde se duc banii județului.