duminică, iulie 21, 2024
spot_imgspot_img

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Județul Teleorman, sub COD PORTOCALIU de caniculă, val de căldură persistent și disconfort termic accentuat

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare- COD PORTOCALIU de val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, pentru mai multe județe din țară printre care și Teleorman, valabil miercuri, 10 iulie.

Conform mesajului, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală). Valul de căldură, spun meteorologii, va persista în toată țara și în zilele următoare.

O altă avertizare, de data aceasta Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, vizează județul Teleorman și este valabilă pentru ziua de astăzi. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

topul săptămânii