În urma scandalului, care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, s-a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu și distrugere. Incidentul a fost sesizat la data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 02:30, prin apel la 112, de către o femeie care a reclamat că o persoană necunoscută ar fi provocat distrugeri și ar fi creat un conflict într-o locuință din municipiul Alexandria.
CITESTE SI: Beat și pierdut, polițistul sparge geamul unei locuințe din Alexandria cu capul, convins că e la descindere
În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoana implicată: un tânăr de 27 de ani, angajat al IPJ Teleorman, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (mascați)
Polițistul se afla într-o stare avansată de ebrietate, atât de pierdut încât nu mai știa ce face și unde se află. Într-un moment de „inspirație”, a spart geamul ușii de la intrare dând cu capul, a leșinat și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma scandalului, a fost deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu și distrugere, iar polițistul a fost pus sub control judiciar. Având în vedere calitatea bărbatului, instituția a demarat și cercetări interne.