În perioada 15–17 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman va intensifica acțiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în contextul manifestărilor religioase și cultural-artistice dedicate Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
Peste 150 de jandarmi vor acționa, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a preveni faptele antisociale, a descuraja comportamentele violente și a asigura un climat de siguranță la evenimentele cu public numeros din județ.
Forțele de ordine vor fi prezente, în special, la Bâlciul Anual din comuna Orbeasca, desfășurat între 14 și 17 august, precum și la spectacolul artistic „Hai la Hora Satului” din satul Merișani, comuna Dobrotești, programat pentru 15 august. În plus, patrule de ordine publică vor acoperi atât zonele urbane, cât și pe cele rurale, pentru prevenirea infracțiunilor stradale și a altor fapte de natură penală sau contravențională.
Recomandările jandarmilor pentru participanți:
Păstrați cu atenție bunurile personale și supravegheați copiii.
Respectați indicațiile organizatorilor și cooperați cu forțele de ordine.
Evitați implicarea în acțiuni care pot tulbura buna desfășurare a evenimentelor.
Solicitați sprijinul jandarmilor sau apelați numărul unic 112 în situații de urgență.
De asemenea, Jandarmeria Teleorman reamintește că activitățile de picnic trebuie organizate doar în zone special amenajate, conform prevederilor Legii nr. 54/2012.
Polițiștii teleormăneni, la datorie în minivacanța de Sfânta Maria
În perioada 15–17 august 2025, aproximativ 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman vor acționa pentru asigurarea ordinii și siguranței publice pe durata minivacanței prilejuite de Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”.
Echipajele vor fi prezente pe principalele artere rutiere, în zonele urbane și rurale, pentru prevenirea accidentelor, fluidizarea traficului și depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. Luptătorii de la acțiuni speciale sunt pregătiți să intervină în situații deosebite, iar polițiștii din structurile de ordine publică, investigații criminale și investigarea criminalității economice vor preveni și gestiona orice evenimente antisociale.
Recomandări pentru cetățeni:
Protejați-vă bunurile și banii în spații aglomerate; nu purtați portmoneul în buzunarele exterioare sau la vedere.
Evitați zonele neiluminate sau izolate după lăsarea întunericului și nu expuneți bijuteriile.
Asigurați-vă locuința înainte de a pleca de acasă.
Șoferii trebuie să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe și să circule prudent în zonele aglomerate.
Pietonii să folosească doar trecerile semnalizate și să traverseze cu atenție.
Aceste măsuri au scopul de a preveni incidentele și de a permite tuturor cetățenilor să se bucure în siguranță de minivacanță.