O adolescentă de 17 ani a fost lovită de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni, în această dimineață, pe strada Dunării din Alexandria, în zona PECO.
Accidentul s-a produs la ora 08:00, când o tânără de 20 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a lovit minora care traversa strada pe trecerea de pietoni.
Victima a fost preluată de o ambulanță cu medic și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alexandria. Ulterior, adolescenta a fost transferată la un spital din Capitală, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

