O defecțiune tehnică a unei locomotive a trenului Regio 9301 a dus, în această dimineață, la oprirea garniturii în halta Ciolpani, situată între Videle și Gălăteni. Incidentul s-a produs în jurul orei 06:34, iar pasagerii au fost nevoiți să aștepte în frig până la ora 09:30, timp în care mai multe persoane au suferit atacuri de panică.
Inițial, s-a așteptat sosirea unei locomotive de înlocuire din partea CFR, însă acest lucru nu a fost posibil. Drept urmare, Primăria Orașului Videle a intervenit prompt și a pus la dispoziție două microbuze pentru a prelua cei 32 de pasageri aflați în tren. Aceștia au fost transportați în siguranță către Stația CFR Videle, de unde și-au putut continua deplasarea.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit două microbuze ale Primăriei Videle, o autospecială de stingere, un ATPVM, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. Echipajele medicale au monitorizat starea pasagerilor și au oferit asistență, fără ca nicio persoană să necesite transport la spital.
În prezent, situația a fost soluționată. 27 de pasageri și-au continuat drumul spre Roșiorii de Vede cu un alt tren din Stația CFR Videle, iar celelalte 5 persoane vor fi transportate cu microbuzele către localitățile lor de domiciliu, aflate în apropiere.
Autoritățile continuă să analizeze cauzele defecțiunii, iar CFR urmează să ofere explicații cu privire la incident și măsurile luate pentru a preveni astfel de situații pe viitor.


