Un incident șocant a atras atenția comunității din Roșiori de Vede, în urma unei altercații violente petrecute într-o farmacie. Primarul orașului, Valerică Cârciumaru, a fost filmat în timp ce agresează un tânăr aflat într-o situație vulnerabilă.
Imaginile, care documentează comportamentul violent al edilului, ridică întrebări grave cu privire la integritatea și profesionalismul acestuia.
Un videoclip care a apărut pe rețelele sociale arată cum edilul lovește un tânăr cu genunchiul în timp ce acesta stătea liniștit pe un scaun. După această lovitură, primarul îi adresează injurii și îl lovește din nou cu palma, încercând să-l expulzeze din unitatea medicală.
Din primele informații, tânărul implicat este un om al străzii, fără adăpost, și nu a provocat în niciun fel reacția primarului. Comportamentul și limbajul lui Valerică Cârciumaru sunt considerate ca fiind complet nedemne de funcția pe care o ocupă.
Ce spune Poliția după ce Primarul orașului, Valerică Cârciumaru, a fost filmat în timp ce agresează un tânăr
,,Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public, referitoare la o agresiune fizică, între două persoane de sex masculin, aflate într-o unitate farmaceutică din municipiul Roșiori de Vede, Compartimentul de informare și relații publice al I.P.J. Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au procedat la efectuarea de verificări în vederea identificării persoanelor implicate și stabilirii situației de fapt.
Ulterior, persoana în cauză a refuzat să formuleze plângere penală, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Ambele persoane implicate au fost sancționate conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.”