Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat, duminică seara, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe raza de competență a Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești.
Activitățile au avut loc la data de 2 noiembrie 2025, în intervalul orar 18:00 – 22:00, și au vizat prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a consumului de alcool și substanțe interzise la volan, precum și verificarea legalității transporturilor.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 193 de persoane și au controlat 125 de autovehicule. Totodată, au fost efectuate 107 testări pentru consumul de alcool și 5 testări pentru substanțe interzise.
Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei, și au reținut 3 permise de conducere, precum și 7 certificate de înmatriculare.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.
Șoferi prinși băuți la volan sau fără permis
În timpul verificărilor, polițiștii au depistat mai multe persoane care au încălcat grav legislația rutieră.
Astfel, în jurul orei 18:40, un bărbat de 58 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 504, în localitatea Olteni, a fost oprit pentru control. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot în aceeași seară, în jurul orei 19:00, polițiștii au identificat, pe DJ 601 C, între localitățile Gălăteni și Perii Broșteni, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că autovehiculul nu era înmatriculat, iar șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

                                    
