Noaptea trecută, în jurul orei 23:16, o intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede a făcut diferența dintre viață și moarte, după ce un accident rutier grav s-a produs pe raza localității Măldăeni.
Un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar șoferul, un bărbat de aproximativ 48 de ani, a rămas încarcerat în mașină, conștient și cooperant, în timp ce un incendiu izbucnit în partea din față a vehiculului amenința să-l cuprindă. Flăcările se extinseseră rapid și ajunseseră până în interiorul autoturismului, existând pericolul iminent ca victima să sufere arsuri grave.
Trei echipaje de pompieri au intervenit prompt, folosind o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți și de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman.
Operațiunea de salvare a fost una extrem de dificilă, pompierii luptând atât cu focul, cât și cu caroseria grav avariată a mașinii. Într-un efort susținut și bine coordonat, aceștia au reușit să extragă victima chiar în ultimul moment, când flăcările ajunseseră deja la nivelul încălțărilor bărbatului.
După extragerea din autoturism, victima a fost predată echipajului medical, prezentând multiple traumatisme, dar fiind conștientă și cooperantă. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Între timp, incendiul a fost localizat și lichidat de pompieri, care au continuat intervenția prin curățarea carosabilului de resturile de caroserie, pentru ca traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Cazul rămâne în atenția autorităților pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.