miercuri, aprilie 17, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Senator Eugen Pîrvulescu: Suntem consternaţi de ceea ce se întâmplă. Eu şi colegii mei ne implicăm activ, atât instituţional, cât şi umanitar

Dragi teleormăneni, în urma mesajelor primite, am decis să răspund pe această cale întrebărilor dumneavoastră, pentru a lămuri câteva aspecte. Există nedumeriri cu privire la ,,lipsa de reacţie” a parlamentarilor PNL Teleorman la drama prin care trec vecinii noştri, în urma invaziei Rusiei.

Vă asigur că eu şi colegii mei ne implicăm activ, atât instituţional, cât şi umanitar. Dincolo de funcţia publică, sunt OM.

Un om care înţelege şi simte drama prin care trec femeile şi copiii, în timp ce fug din calea gloanţelor, drama bărbaţilor rămaşi să lupte pentru libertate, fără a şti exact ce s-a întâmplat cu familiile lor.


Nu am făcut „paradă” pe reţelele de socializare, ci am acţionat, pentru că în acest moment acţiunea este singura care contează.


Iar dacă stânga nu ştie ce face dreapta, nici nu trebuie, după cum spune o înţeleaptă vorbă românească. Suntem consternaţi de ceea ce se întâmplă în ţara vecină! Totodată, suntem mândri că România este parte a NATO, cea mai puternică alianţă din lume, care va proteja permanent ţara noastră şi toate celelalte ţări membre. A fost o mobilizare fără precedent!

Toată lumea civilizată condamnă acţiunile Rusiei.

Suntem în anul 2022, asemenea atacuri asupra unei ţări suverane sunt inadmisibile! Eu şi colegii mei suntem în plenul Parlamentului, unde este nevoie de votul nostru pentru legile ţării, atât în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, cât şi în ceea ce priveşte interesul românilor. În paralel, tineretul liberal a demarat o amplă campanie umanitară, pe care noi, seniorii, o susţinem cu absolut tot ce este nevoie, material şi logistic.

Nimeni nu este indiferent!

topul săptămânii