vineri, noiembrie 29, 2024

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_img

ultima oră

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

spot_imgspot_img

Tânăr beat și cu viteză amețitoare provocă accident în Alexandria; Alt sofer fără Permis intră în intersecție

În noaptea de 1 septembrie, un accident rutier grav a avut loc în Alexandria, la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Dunării, implicând doi tineri. Potrivit martorilor, un tânăr de 22 de ani, aflat sub influența alcoolului, a fost văzut conducând cu viteză amețitoare pe străzile orașului, profitând de absența polițiștilor.

În același timp, un alt tânăr de 19 ani, care nu deținea permis de conducere de categoria B, nu a oprit la stop și a ieșit brusc în intersecție. În acel moment, a fost lovit violent de vehiculul condus de tânărul de 22 de ani, care se deplasa cu viteză mare pe strada Dunării. Impactul a fost puternic, iar ambele vehicule au suferit daune semnificative. Conducătorii auto au fost răniți ușor și au fost transportați la Spitalul din Alexandria pentru îngrijiri medicale. Starea lor nu a fost detaliată încă de autorități.

În urma accidentului, polițiștii au efectuat verificări și au constatat că șoferul de 22 de ani avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, tânărul de 19 ani a fost găsit fără permis de conducere valabil.

IPJ TELEORMAN: Polițiștii din Alexandria au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, în noaptea de 1 septembrie a.c., în jurul orei 01:30, în localitate.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar pe strada Dunării, condus de un tânăr de 22 de ani, din Alexandria, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a șoferilor care au fost transportați la o unitate medicală pentru investigații.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul pentru șoferul de 19 ani fiind negativ, iar pentru șoferul de 22 de ani, rezultatul a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că șoferul de 19 ani poseda permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii