Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, a anunțat că va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Alexandria președintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea.
Potrivit edilului, propunerea are la bază contribuția pe care Adrian Ionuț Gâdea a avut-o la dezvoltarea municipiului, prin susținerea proiectelor de investiții, modernizarea infrastructurii și sprijinirea atragerii de fonduri pentru dezvoltarea locală.
Victor Drăgușin mai afirmă că, de-a lungul colaborării instituționale, au fost implementate proiecte importante pentru Alexandria, apreciind că acestea au avut un impact asupra dezvoltării orașului și asupra calității vieții locuitorilor.
Primarul susține că propunerea este fundamentată exclusiv pe meritele administrative și pe contribuția la dezvoltarea municipiului, precizând că demersul are un caracter apolitic.

