vineri, noiembrie 21, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

VIDEO Autoutilitară cuprinsă de flăcări după un accident în Băneasa: doi tineri răniți

Un accident rutier grav a avut loc, în această dimineață, în comuna Băneasa, județul Giurgiu, după ce două autoutilitare s-au lovit, iar una dintre ele a fost cuprinsă de flăcări.

Potrivit primelor informații, autoutilitara încărcată cu lăzi de pâine era staționată, când cea condusă de un tânăr de 19 ani, transportând aparatură electrocasnică, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare și a intrat în plin în vehiculul din față. Impactul a fost atât de puternic încât autoutilitara cu aparatură a luat foc.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere și o descarcerare, alături de echipaje SMURD și SAJ, precum și poliția. Șoferul și pasagerul autoutilitarei cuprinse de flăcări, ambii în vârstă de 19 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Autovehiculul a ars în totalitate.

topul săptămânii