joi, mai 9, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Zilele Municipiului Alexandria, în perioada 21 – 30 august/ A fost aprobat programul activităților

Cu unanimitate de voturi, aleșii din Consiliul Local Alexandria au adoptat, luni, proiectul de hotărâre privind organizarea manifestărilor dedicate “Zilelor Municipiului Alexandria” 2023, în perioada 21 – 30 august.

Astfel, conform proiectului de act normativ adoptat de consilierii locali, evenimentul cuprinde o serie de manifestari cultural artistice și de divertisment (spectacole muzică, spectacol teatru, scenă, sonorizare, lumini, spuma party, show lasere, party kids), manifestari sportive și de tineret (concursuri, ateliere, jocuri pentru copii, diplome, trofee, medalii, premii, apa, materiale sportive, etc ), precum și deja tradiționala retroparadă.

„Proiectul de hotărâre propus are ca scop aprobarea unui deviz estimativ de cheltuieli și a unei comisii de organizare, precum și a perioadei de desfășurare 21 – 30 august 2023. În această perioada în municipiul Alexandria se vor desfășura „Zilele Municipiului Alexandria”, eveniment ce cuprinde spectacole, competiții sportive, concursuri și multe alte evenimente la care pot participa cetățeni ai municipiului Alexandria indiferent de vârstă și ocupație.

În viața unui oraș anumite date din calendar primesc o încărcătură simbolică. Majoritatea municipiilor din România organizează ample manifestări, sub denumirea generică de Zilele Orașului. Organizarea manifestărilor prilejuite de „Zilele Municipiului Alexandria” a ajuns să aibă încărcătură istorică și simbolică pentru comunitatea noastră, care se bucură de participarea a zeci de mii de alexandreni și nu numai”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

topul săptămânii