vineri, noiembrie 29, 2024

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_img

ultima oră

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

spot_imgspot_img

Președintele PNL Portugalia, Sergiu Senciuc : Cum să distrugi un partid istoric în 5 pași simpli ?

Președintele impus cu forța la conducerea Partidului Național Liberal, al cărui membru sunt, autoproclamat “Superman” (Doamne ferește!), care deține o încredere de 7% în sondaje și al cărui nume nu-l pronunț cu dorința de a nu fi asimilat, iar apoi înjurat (noua modă, mai rău ca în era PSD), devine tot mai rupt de realitate pe zi ce trece.

Asta nu o spun doar eu, ci și majoritatea membrilor PNL!

Ieri, de exemplu, a fost luat în râs de presă când a afirmat cu toată convingerea că actuala propunere guvernamentală are șanse să treacă la vot în Parlamentul României. Cică “bineînțeles!”. Acest lucru în condițiile în care dumnealui este economist școlit prin SUA, fapt care ar trebui să-i acorde minime cunoștințe matematice deoarece este nevoie de o majoritate parlamentară. 50%+1, mai simplu. Logică primară.

Teoretic, când Premierul unui Stat nu convinge nici reporterii, atunci ceva nu-i în regulă cu persoana respectivă. Este demis și înlăturat din conducerea țării. Suntem, totuși, țară membru al UE. Unde s-a mai văzut o asemenea bătaie de joc?

Având în vedere faptul că tot atât de incompetentă este noua echipă de conducere, dar veche în acțiuni și gândire, vezi Alina Gorghiu, un fost Președinte al PNL care s-a remarcat prin pierderea alegerilor parlamentare din 2016, la un scor rușinos, nu mă surprinde lipsa de interes acordată continuității existenței Partidului pe scena politică din România. Doar nu la acest lucru au fost chemați, ba dimpotrivă, la distrugerea acestuia prin toate mijloacele posibile sau imposibile, nu contează. Varză să-l facă!

Am pe suflet să vă prezint și un scurt raport de activitate al echipei demolatoare, la o lună și câteva zile de la Congresul viciat (dacă până acum nu sunteți convinși):

1) Pierderea funcției de premier;
2) Distrugerea coaliției de guvernare;
3) Scăderea PNL în sondaje;
4) Imposibilitatea de a negocia o nouă majoritate;
5) Existența a două tabere în interiorul noului PNL, conduse de Cîțu și Ciucă, respectiv.

Cu alte cuvinte: “Cum să distrugi un partid istoric în 5 pași simpli?”, un roman tragicomic redactat de o grupare de politicieni pe care LIDERUL Ludovic Orban i-a băgat în seamă într-o bună zi. Prefață scrisă în birourile de la Cotroceni. Păcat!

Orice om dotat cu discernământ și bun-simț își dă seamă că ceva nu-i în regulă. Toată România știe acest lucru, până și cetățeanul de rând care nu are nici o treabă cu politica nu-i mai suportă! Acel cetățean care la viitoarele alegeri va îngropa PNL, dacă situația se menține la fel de critică!

Sincer, îmi este milă de președintele impus și de echipa de conducere total nepregătită, dar maxim de arogantă. Mai am o mică, foarte mică speranță într-o minune care să-i înlăture pe toți șmecherii din fruntea PNL!
Noi merităm mult mai mult, iar aceasta este rugămintea majorității membrilor PNL!

Cu o dorință arzătoare de a lupta în continuare pentru dreptate,

Sergiu Senciuc.

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii