vineri, noiembrie 29, 2024

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_img

ultima oră

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

spot_imgspot_img

ITM Teleorman: „Viitorul tău începe azi, meriți ca munca ta să fie recunoscută”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman a început o acțiune de informare în cadrul căreia, inspectorii de muncă distribuie pliantul ”VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIȚI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”, material elaborat de Inspecția Muncii ce conține informații privind dezavantajele muncii nedeclarate sau subdeclarate.

Prin această acțiune de informare se urmărește creșterea gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care le produce munca nedeclarată și subdeclarată, la drepturile și obligațiile pe care le au aceștia, cât și la riscurile la care se expun atunci când accept să muncească ”la negru” sau  ”la gri”.

Prin pliantul elaborat de Inspecția Muncii, se realizează informarea privind contractul individual de muncă, tipuri de contracte individuale de muncă, timpul de muncă și de odihnă, munca suplimentară, munca de noapte, repausul zilnic și săptămânal, sărbătorile legale.

Este în defavoarea salariatului să accepte ca o parte din munca efectiv prestată de el să-i fie plătită ”la negru”, pe lângă salariul declarat și fiscalizat.

Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă și înmânarea unui exemplar pentru salariat îi revine angajatorului.

Contractul de muncă se încheie în formă scrisă înainte de a începe activitatea, iar “perioada de probă” se desfășoară după semnarea contractului individual de muncă. Încadrarea în muncă a tinerilor cu vârsta sub 15 ani este interzisă. Persoana fizică dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.

Tinerii care au împlinit vârsta de 15 ani, pot fi angajați în baza contractului individual de muncă, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, numai dacă munca prestată nu le pune în pericol sănătatea și pregătirea profesională.

Astfel, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, distribuie pliantul VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIȚI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ,  în locurile de muncă în care se desfășoară acțiuni de control, cât și în locuri consacrate ca având afluență de persoane, piețe, târguri, primării, gări, autogări, stații de transport în comun, etc, inclusiv în mediul rural și, totodată, prin afișare la avizierul inspectoratului.

Având în vedere faptul că o informare publică reprezintă un element important în conștientizarea angajatorilor, lucrătorilor, a reprezentanților acestora și a publicului larg, pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman, se găsesc informații privind pliantul  acțiunii de informare publică VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIȚI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”.

PROMOVARE ELECTORALA

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii