Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 8-21 august 2022.
În majoritatea zilelor din perioada de referinţă (în special în 8 şi 9 august şi după data 17 august) va fi o vreme călduroasă, caniculară la câmpie, cu disconfort termic ridicat, astfel că media maximelor va fi de 30…35 de grade şi a minimelor de 17…21 de grade.
În intervalul 10-14 august, regimul termic va fi mai ponderat, cu temperaturi în general apropiate de cele climatologic specifice – ziua de 28…32 de grade, iar noaptea de 15…18 grade, mediat regional. La începutul intervalului, local în nordul şi în vestul regiunii şi doar pe spaţii mici în rest se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică (averse și descărcări electrice).
Pe alocuri vor fi posibile ploi şi în jurul datei de 14 august. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.