miercuri, iunie 25, 2025

ultima oră

PE ACELAȘI SUBIECT

Coșmar în Tătărăștii de Jos: un tată cu doi copii, bătut cu sălbăticie în plină zi. Agresorii circulă liberi, comunitatea paralizată de frică

Redacția ImpactNews24.ro publică, în mod fidel și nemodificat, mesajul primit din partea familiei victimei unui incident violent petrecut în satul Negreni, comuna Tătărăștii de Jos, județul Teleorman. Următorul text reprezintă relatarea rudelor și punctul lor de vedere referitor la evenimentele recente.

Sat Negreni, com. Tătărăștii de Jos, jud. Teleorman — 23 iunie 2025: Un caz șocant de violență extremă a avut loc luni în satul Negreni, aruncând întreaga comunitate într-o stare de teroare și neputință. Pascu Nicolae, un tată singur și unicul întreținător al familiei sale — cu doi copii minori, dintre care unul cu nevoie speciale — a fost victima unei agresiuni de o cruzime greu de imaginat.

Lovit cu bestialitate de doi bărbați din sat, P.M. și fratele acestuia, P.A., agresiunea s-a desfășurat în plină zi, sub privirile îngrozite ale unor martori neputincioși. Cei doi frați l-au atacat pe Nicolae cu obiecte contondente, printre care răngi de fier, lovindu-l în mod repetat până ce acesta a fost lăsat inconștient.

Violența a fost atât de gravă încât victima are toți dinții scoși, ochiul spart, fractură de mandibulă și o fractură severă la picior, care ar putea duce la invaliditate permanentă. Echipajul medical sosit în urma unui apel disperat la 112 l-a transportat de urgență la Spitalul din Alexandria, unde a fost internat în stare critică.

În spatele acestui incident nu se află o simplă dispută locală, ci un adevărat climat de intimidare, teroare și agresivitate întreținut de cei doi agresori P.M. si P. A, care au mai fost reclamați în trecut pentru acte de violență și amenințări, dar care nu au fost niciodată trași la răspundere.
Aceștia având inclusiv mai multe infracțiuni de braconaj și folosire abuziva a armelor de vânătoare.

Comunitate tăcută, autorități absente

Deși familia a alertat imediat autoritățile, Poliția nu a dispus nicio măsură concretă. P.M și P.A. sunt liberi și, mai mult, continuă să amenințe membrii familiei victimei, avertizând că dacă vor depune plângere, vor suferi și mai mult. Atmosfera de frică se adâncește, iar tăcerea devine o armă în mâna agresorilor.

Locuitorii din Negreni și din împrejurimi, mai ales cei care au terenuri agricole date în arendă către agresori, trăiesc cu teamă, simțind că nu mai au protecție din partea autorităților.

Un tată pe un pat de spital. Doi copii abandonați de sistem

Pascu Nicolae nu este doar o victimă. Este un simbol al celor care luptă să-și întrețină familia cu demnitate, în ciuda greutăților. Un om muncitor, care și-a crescut copiii alǎturi de soție— unul dintre ei cu nevoi speciale — se zbate acum între viață și moarte, în timp ce copiii săi nu știu dacă își vor mai vedea vreodată tatăl.

Acești copii nu au nevoie doar de hrană sau haine. Au nevoie de dreptate. De un sistem care să-i apere, nu să-i abandoneze.

Apel civic: Nu mai închideți ochii!

Facem un apel public către toți cetățenii, autoritățile locale, organizațiile pentru drepturile omului și mass-media națională:

🔴 Cerem intervenția de urgență a Poliției și a Parchetului pentru tragerea la răspundere a agresorilor.
🔴 Cerem protejarea familiei Pascu Nicolae și a membrilor acesteia.
🔴 Cerem sprijin umanitar pentru această familie, aflată în pragul dezastrului.

Acum este momentul ca oamenii să se ridice împotriva fricii. Tăcerea noastră înseamnă complicitate. Iar într-o societate democratică, nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege.

În urma verificărilor efectuate, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a confirmat existența unui dosar penal privind acest incident, aflat în lucru sub coordonarea unui procuror, conform purtătorului de cuvânt al instituției.

topul săptămânii