Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Teleorman, după ce ar fi fost prins în timp ce transporta ilegal o armă neletală supusă autorizării, pe care intenționa să o vândă.
Potrivit anchetatorilor, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele, au organizat o acțiune după ce au obținut informații că bărbatul deține ilegal arma. În momentul în care a observat echipajele de poliție, acesta ar fi încercat să scape de probă. A virat brusc pe un drum de câmp, a aruncat arma din autoturism și a fugit, însă a fost urmărit, prins și imobilizat de polițiști.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar după administrarea probatoriului, oamenii legii au dispus reținerea acestuia.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

