joi, mai 9, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Accident grav pe E70, între Alexăndria și București, un motociclist a fost izbit de o mașină

Accident grav pe E70, între Alexăndria și București, un motociclist a fost izbit de o mașină, a fost solicitat elicopterul SMURD.

UPDATE: Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp. Martorii spun că motociclistul, un tânăr de 24 de ani, din Capitală, ar fi pătruns pe contrasens fără să se asigure şi a fost izbit în plin de un autoturism. Evenimentul s-a produs pe DN 6, la intrare în Valea Plopilor.

Impactul a fost atât de violent încât motociclistul a fost proiectat inconştient pe partea carosabilă. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Medicii și asistentele au depus eforturi mari și au reușit să îl stabilizeze pe motociclist, astfel încât tânărul să poată fi transportat cu elicopterul SMURD la un spital din capitală.

Cele două persoane din autoturism nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.

Cazul a rămas în atenția polițiştilor. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească cu exactitate care au fost cauzele producerii accidentului , scrie Breaking News Giurgiu

Accidentul a avut loc în apropierea localității Valea Plopilor.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, în judeţul Giurgiu, în localitatea Valea Plopilor(DN6), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă.Traficul este blocat. Se estimează ca în aproximativ 30 de minute traficul să fie reluat.

topul săptămânii