joi, aprilie 25, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Accident la Orbeasca de Sus

UPDATE: Motociclist băut și fără permis, implicat într-un accident rutier la Orbeasca de Sus

Doi bărbați, de 26 și 32 de ani, din Olteni, au ajuns la spital, joi, după ce motocicleta în care se aflau a fost lovită de o mașină, pe raza localității Orbeasca de Sus.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Teleorman, un bărbat de 20 de ani, din Orbeasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 504, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă, din sens opus, de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Olteni.

În urma impactului, atât șoferul, cât și pasagerul matocicletei au fost transportați la spital cu un autoturism în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0.32 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul motociclistului, acestuia fiindu-i recoltate și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei,

De asemenea, în urma verificărilor în baza de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere fără permis în acest caz, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 — Ştire iniţială

Doi tineri s-au făcut nevăzuți după ce motocicleta pe care se aflau a lovit o mașină care încerca să parcheze pe o podișcă, la ieșire din Orbeasca de Sus spre Olteni.

Martorii spun că, imediat după impact, cei doi ar fi încercat să convingă șoferul mașinii lovite de motocicletă să nu sune la poliție. Motocicleta a rămas în curtea bărbatului care s-a ales cu farul spart și aripa îndoită, iar cei doi tineri de pe motocicletă au plecat, spun martorii, la spital, pentru că acuzau unele dureri.

Tot martorii spun că cei doi nu ar avea permis de conducere,acesta fiind, de fapt, motivul pentru care au evitat să implice poliția.

Din primele date, un echipaj de poliție e plecat către Spitalul Județean, pentru a lua urma celor doi fugari.

topul săptămânii