16.7 C
Alexandria
duminică, octombrie 1, 2023

Accident mortal, în Cervenia! Un copil de numai 7 ani și-a pierdut viața

Accident mortal, pe DJ 506, la ieșire din comuna Cervenia spre Conțești. Un copil de numai 7 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism.

Din declarațiile oamenilor din zonă, fetița era împreună cu mama ei, iar la un moment s-a desprins din mâna părintelui, sărind în fața mașini. La sosirea echipajelor de intervenție, aceasta era în stop cardiorespirator. În ciuda manevrelor de resuscitarea, viața copilei nu a mai putut fi salvată.

Potrivit IPJ Teleorman, în jurul orei 18:00, un minor în vârstă de 7 ani, lăsat nesupravegheat, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind acroșat de un autoturism care circula regulamentar, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Bragadiru, județul Teleorman.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma impactului a rezultat decesul copilului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24

PUBLICITATE

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE