4.9 C
Alexandria
luni, decembrie 5, 2022

Adrian Gâdea: “PSD nu are în vedere nicio remaniere, pentru niciunul dintre miniștrii săi”

Evaluarea miniștrilor din cabinetul condus de premierul Nicolae Ciucă este “un foarte bun prilej pentru a discuta probleme esențiale a căror rezolvare ține de o mai bună colaborare interministerială”, a anunțat președintele PSD Teleorman Adrian Gâdea. Cu toate acestea, PSD nu are în vedere nicio remaniere, pentru niciunul dintre miniștrii săi, a precizat sursa citată.

“Din perspectiva PSD, evaluarea miniștrilor Coaliției este un foarte bun prilej pentru a discuta probleme esențiale a căror rezolvare ține de o mai bună colaborare interministerială.

PSD și-a propus rezolvarea pe fond a crizei din energie; asta înseamnă atât măsuri legislative – precum adoptarea legii de redeschidere a hidrocentralelor aproape finalizare – cât și decizii executive complexe, de extindere, de modernizare sau de înființare de noi capacități de producție. Obiectivul esențial este ca, în maximum 3 ani, România să ajungă la independență energetică.

O altă prioritate a PSD este cea legată de siguranța alimentară și prețuri la mâncare accesibile populației. Din această perspectivă agricultura trebuie să aibă tot sprijinul posibil, pentru că o producție bună poate asigura și stabilitatea prețurilor alimentelor, în contextul în care, la insistențele PSD, guvernul a asigurat predictibilitate și stabilitate pe piața energiei, prin plafoanele la electricitate și gaz.

Nu în ultimul rând, PSD va ridica din nou problema RCA-ului.Este necesară identificarea unei soluții adecvate care să facă accesibilă totuși asigurarea auto obligatorie și pentru populației și pentru firme.

PSD nu are în vedere nicio remaniere, pentru niciunul dintre miniștrii săi”, este mesajul liderului social-democraților din județ.

Te-ar putea interesa și:

VIDEO

𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐀𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐃𝐀𝐔𝐍𝐄 ❗️ ✅ ️𝐅𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐚𝐫𝐞 ✅ ️𝐀𝐯𝐢𝐳𝐚̆𝐦 d𝐨𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞 𝐥𝐨𝐜 ✅ ️𝐍𝐞 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐢𝐚, 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧 ✅ ️𝐒𝐭𝐫. 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐆𝐡𝐢𝐜𝐚 𝐍𝐫 𝟒 ✅ ️𝐂𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭 𝟎𝟕𝟔𝟏 𝟖𝟒 𝟖𝟔 𝟕𝟓 ✅

AUTO PAPY

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE