vineri, mai 3, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Biciclist din Teleorman-snopit în bătaie în mașina poliției. Totul a pornit pentru că nu a mers pe acostament, doar că acostamentul e inexistent

Un caz revoltător s-a petrecut vineri seară în comuna Poroschia. Un bărbat care se întorcea de la muncă, pe bicicletă, pe drumul național, a fost oprit de un echipaj de poliție, pe motivul că nu circula pe acostament.

Cu toate că încă era lumină afară, bărbatul avea și lumini, și vesta reflectorizantă, însă motivul care l-a deranjat pe polițist a fost că acesta circula pe marginea drumului, în loc să circule pe șanțul de pe margine, care cu greu poate fi denumit acostament, ci mai degrabă capcană.

Între polițist și biciclist a pornit un schimb de replici, întrucât biciclistul explica că nu poate circula pe acea fășie de nisip plină de gropi, iar polițistul o ținea pe a lui. Biciclistul a fost urcat în mașina de poliție, unde, după încă un schimb de replici între el și polițist, s-a trezit sub o ploaie de pumni, în timp ce a fost transportat la postul de la Țigănești, loc unde i s-ar mai fi aplicat o corecție, să se învețe minte să mai răspundă în fața organului sau să mai circule cu bicicleta.

Polițistul se afla în echipaj mixt cu un jandarm, care nu ar fi intervenit în niciun fel în timp ce bărbatul luat de pe stradă era sub o ploaie de pumni, inclusiv în timp ce mașina se afla în mișcare.

„Cu o mână conducea, cu una îmi cara pumni” – spune revoltat bărbatul, care recunoaște că i-a vorbit urât polițistului pentru că a avut parte de același tratament.

Cazul nu este singular, fiind cunoscut un șef de post de la Brânceni că având „boală” pe bicicliștii care tranzitează comuna, fiind acuzat nu doar o dată, de mai mulți bicicliști, că a devenit agresiv cu ei din același motiv: că nu au ce să caute pe drum, să meargă pe acostament.

Reamintim articolul din codul rutier care pare să nu fie înțeles de anumiți polițiști Art 161: (1) Se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede: i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un ACOSTAMENT PRACTICABIL, ce poate fi folosit;

În schimb, căruțele pline de fiare vechi sau mașinile pe cale să se dezmembreze care transizteaza zilnic aceste localități nu par să îi deranjeze pe bravii apărători ai traficului teleormănean, care par mai degrabă preocupați pentru aplicarea discreționară a unei legi prost înțelese de domniile lor.

Vom urmări acest caz ,pentru a vedea ce sancțiune vă primi polițistul bătăuș.

topul săptămânii