marți, martie 26, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Cameră de gardă suspendată la Spitalul din Videle

Spitalul Orășenesc Videle a rămas fără Cameră de Gardă, iar urgențele vor fi trimise la Spitalul Județean Alexandria.

De alftel, prin suspendarea liniei de gardă de la Videle se oficializează, practic, un demers vechi – urgențele erau trimise oricum în majoritate la Spitalul Județean, la fel cum se întâmplă, de altfel, cu mai toate spitalele din județ.

Linia de gardă de la Videle a fost suspendată pentru că nu erau suficiente cadre medicale, iar deficitul de medici, în special, se resimte inclusiv la cea mai mare unitate medicală din județ – Spitalul Județean.

Primarul de la Videle, Nicoale Bădănoiu spune însă că a făcut numeroase demersuri la Ministerul Sănătății pentru ca Spitalul Orășenesc să rămână cu o linie de gardă pentru urgențe. Dacă eforturile primarului Bădănoiu vor avea rezultat vom afla în perioada următoare.

Între timp, videlenii cu probleme medicale urgente vor fi tratați la Alexandria cum o făceau de altfel și până acum, chiar dacă la Videle exista o linie de gardă.

🍀Fizioterapie🍀 💥 Tecar Winback 💥 Drenaj Limfatic 💥 Ultrasunete 💥 Shockwave 💥 Electroterapie / Pentru mai multe detalii : ☎️0790399991

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii