Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu instituțiile partenere – emitenții cardurilor și Compania Națională Poșta Română – a încheiat emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului “Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.
„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie.
Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmism la finalul săptămânii trecute, ministrul Marcel Boloș.
Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele inițiale și pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022, numărul estimat de noi beneficiari fiind de 150.000.
Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, incluzând noii beneficiary, și vor fi verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul acestei săptămâni.
Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.
Reprezentanții ministerului amintesc că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.