luni, martie 18, 2024
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Carduri sociale de 250 de lei – Lista actualizată a magazinelor unde pot fi folosite și procedura de încărcare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.

Astfel, potrivit sursei citate, au fost emise emise toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde, iar până la finalul acestei săptămâni, reprezentanții MIPE aunță că Poșta Română va finaliza procesul de distribuire.

Răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari, însă în cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent/suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii pot apela Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele: Edenred: 021 301 33 03; Sodexo: 021 204 46 64; UP România: 0374 66 22 73.

De menționat ar fi că încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:

  • Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
  • Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
  • Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
  • Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.

Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Lista actualizată a magazinelor în care pot fi folosite cardurile sociale de 250 de lei poate fi consultată aici

🍀Fizioterapie🍀 💥 Tecar Winback 💥 Drenaj Limfatic 💥 Ultrasunete 💥 Shockwave 💥 Electroterapie / Pentru mai multe detalii : ☎️0790399991

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

topul săptămânii