În urmă cu puține momente, în Alexandria au avut loc două accidente auto. În primul, cățelușul a fost lovit de o mașină.
Imediat, stăpână și fiica acesteia, minoră, au luat animăluțul și au pornit în grabă cu el spre veterinar.Nu au apucat să meargă mult, că au fost izbite de o altă mașînă, întrucât, în agitația creată, au intrat în intersecție fără să stea la STOP.
Mașină șoferiței care transporta la veterinar patrupedul rănit a ajuns direct într-un stâlp de iluminat stradal, iar cele două, mama și fiica, au rămas în stare de șoc, în mașina avariată.
Un pompier aflat în timpul liber, care era întâmplător în zona a sărit de îndată în ajutorul celor două ocupante ale mașinii.

Plutonierul Major Brincoveanu Andrei a evaluat imediat situația, a apelat colegii și a scos cele două persoane din mașină, mama și fiica, acordându-le totodată și primul ajutor până la sosirea ambulanțelor, încercând să liniștească fetiță care plângea încontinuu în urmă șocului.
De îngrijiri medicale și evaluare în ambulanță a avut nevoie doar fetiță, care a refuzat ulterior transportarea la spital,nefiind rănită, doar în stare de șoc, fiind preocupată de starea catelusului care rămăsese într-un colț, speriat și rănit.
Ambii șoferi au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind zero.
În cele din urmă, mama a ajus la poliție, iar fetiță și tatăl acesteia s-au dus la veterinar pentru a fi acordate îngrijiri medicale necuvantatoarei.