Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman și Arad au efectuat, joi, o percheziție domiciliară pe raza județului Arad, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că un făptuitor a procurat și stocat, în mai multe sisteme informatice, fișiere de tip imagine, reprezentând minori în ipostaze sexuale explicite, a transmis DIICOT.
Potrivit unor surse, ar fi vorba în cauză despre un bărbat din Arad, care ar fi distribuit pe internet clipuri video cu mai multe minore din Teleorman.