joi, aprilie 18, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Doru Coliu, președinte PMP Teleorman: “Rog Guvernul României să țină cont de amendamentul meu și să nu lase pe cei vârstnici în voia soartei”

Președintele PMP Teleorman, deputatul Doru Coliu salută decretul prin care a fost instituită starea de urgență, având în vedere necesitatea unei astfel de demers în contextul în care țara se confruntă cu o situație dificilă, care impune măsuri imediate, însă atrage atenția că în documentul semnat de președintele Klaus Iohannis nu este specificat nimic concret în legătură cu cea mai vulnerabilă categorie de persoane în fața virusului care a ucis mii de oameni, respectiv despre persoanele în vârstă.

“Deși tardiv, decretul privitor la instituirea stării de urgență a fost salutat pozitiv de toate formațiunile politice ale României inclusiv de PMP, partidul pe care îl reprezint. Din nefericire, pentru persoanele vârstnice, decretul nu făcea niciun fel de referire directă la această categorie de oameni aflați în fața acestui cataclism ucigător, persoane lipsite de o protecție reală, o categorie pentru care puțini dintre politicieni au făcut ceva.

Fac apel la solidaritate și discernământ, la spiritul de umanitate specific poporului nostru, care sper să ajungă la sufletul fiecaruia dintre voi!

În acest context am propus o serie de amendamente la decretul în speță, convins fiind că propunerile sunt de strictă necesitate. Mi-am propus să vi-l prezint și d-voastră, asa cum l-am înaintat pentru ratificare, însă acum înțeleg că după ce ne-au spus că putem face amendamente asupra decretului, ele nu pot modifica textul decretului, dar că Guvernul poate reveni cu o ordonanță de urgență asupra decretului, care să cuprindă și aceste amendamente!

Tocmai de aceea rog Guvernul României să țină cont de amendamentul meu și să nu lase pe cei vârstnici în voia soartei!”, susține deputatul Doru Coliu, președintele PMP Teleorman.

topul săptămânii