16.9 C
Alexandria
marți, septembrie 27, 2022

Gabriel Bulumac, singurul consilier local care și-a prezentat raportul de activitate

Consilierul local al municipiului Alexandria – Gabriel Bulumac este singurul ales care a prezentat public un raport al activității sale în forul legislativ local. Și printre singurii care au activitate, dacă ne uităm pe înregistrările ședinței Consiliului local Alexandria în care se votează pe bandă tot ce propune primarul Victor Drăgușin.

„Pentru că este sfârșitul unui an de mandat în Consiliul Local, iar prezentarea raportului de activitate constituie transparență în administrația publică și relevă comunicarea consilierului local cu cetățenii localității, am zis că e bine să public activitatea mea politică pentru această perioadă. Așa ar trebui să arate un raport de consilier IMPLICAT în viața comunității care i-a dat votul!

Raport de activitate în cifre: Dintr-un total de 25 de ședinte ale CL Alexandria (17 ordinare, 6 extraordinare și 2 de îndată) am fost prezent la 21 de ședințe. La celelalte 4 ședinte în care am absentat (la 2 ordinare, 1 extraordinară și 1 de îndată) am lipsit motivat.

Luări de cuvânt – 193. Amendamente – 9. Referate de aprobare pentru proiecte de HCL – 3-Referat pentru atribuirea numelui de stradă “Liviu Vasilică”, unui sector de drum din interiorul municipiului, Referat pentru identificarea și înființarea a patru spații tip loc de joacă pentru câini în municipiul Alexandria, Referat de aprobare prin care am propus acordarea pentru anul școlar 2021-2022 a unui pachet de rechizite școlare pentru toți copiii înscriși în clasa pregătitoare. Proiecte de Hotărâre Consiliu Local intrate pe ordinea de zi – 1”, a transmis, marți, consilierul local.

Te-ar putea interesa și:

𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐀𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐃𝐀𝐔𝐍𝐄 ❗️ ✅ ️𝐅𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐚𝐫𝐞 ✅ ️𝐀𝐯𝐢𝐳𝐚̆𝐦 d𝐨𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞 𝐥𝐨𝐜 ✅ ️𝐍𝐞 𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐢𝐚, 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧 ✅ ️𝐒𝐭𝐫. 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐆𝐡𝐢𝐜𝐚 𝐍𝐫 𝟒 ✅ ️𝐂𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭 𝟎𝟕𝟔𝟏 𝟖𝟒 𝟖𝟔 𝟕𝟓 ✅

AUTO PAPY

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE