Moartea lui Adrian Neagu, ambulanțier la SAJ Teleorman, a lăsat o durere imensă în rândul celor care au lucrat alături de el, dar și întrebări la care aceștia așteaptă răspunsuri. Adi avea doar 50 de ani și, cu numai câteva ore înainte de a muri, mersese la UPU Alexandria pentru că se simțea rău. După investigații, a plecat acasă cu diagnosticul de hernie cervicală.
Una dintre colegele sale a povestit ce s-a petrecut în seara în care Adrian a murit. În timp ce mai multe echipaje se aflau pe rampa Spitalului Județean din Alexandria, fiecare cu câte un pacient, alți salvatori erau la locuința lui Adi și încercau să-l readucă la viață.
„Așteptam cu toții, cu sufletul la gură, o veste bună. Din păcate, prin stație s-a auzit vestea pe care nimeni nu voia să o audă: resuscitarea a fost încheiată fără succes”, povestește colega lui.
Au urmat câteva clipe greu de descris. Colega care trebuia să transmită datele oficiale și-a făcut meseria, încercând să-și păstreze vocea unui profesionist obișnuit cu situațiile-limită. Apoi a cedat.
„A început să plângă și a spus: «Este colegul nostru, Adrian Neagu!»”
Pentru oamenii care îl cunoșteau și care așteptau la celălalt capăt al stației, vestea a fost devastatoare.
„În clipa aceea, parcă ne-a căzut tuturor cerul în cap. Dacă aș fi putut înregistra și v-aș fi pus aici felul în care colega noastră a transmis acel final, v-ați fi topit de tristețe, așa cum am făcut noi.”
Dincolo de durere, au apărut însă și întrebările. Adrian se prezentase în aceeași zi la UPU Alexandria pentru că se simțea rău, fusese investigat și plecase acasă cu diagnosticul de hernie cervicală. Câteva ore mai târziu, colegii săi încercau să-i salveze viața.
„Și mă tot întreb: oare chiar nu a avut nicio șansă? Ce s-a întâmplat cu Adi? De ce a plecat acasă cu diagnosticul de hernie cervicală?”, scrie colega sa.
Aceasta subliniază că nu caută vinovați și nu dă verdicte, dar consideră că sunt întrebări care trebuie puse:
„Nu vreau să caut vinovați și nici să dau verdicte. Dar poate că uneori trebuie să avem curajul să punem întrebări. Să căutăm adevărul. Să înțelegem.”
Moartea lui Adrian a adus și o altă întrebare dureroasă pentru oamenii care, zi de zi, pleacă să salveze viețile altora: ce se întâmplă atunci când salvatorul ajunge el însuși să aibă nevoie de ajutor?
„Oare ce se poate întâmpla cu noi, cei care zi de zi suntem acolo pentru alții?”, se întreabă colega lui Adrian.
În mesajul său, aceasta vorbește și despre fragilitatea vieții, dar mai ales despre omenia care ar trebui să rămână dincolo de uniforme, funcții și diagnostice:
„Știm cu toții că, într-o zi, vom muri. Dar până atunci, contează cum trăim, cum ne facem meseria, câtă omenie avem și cât ne pasă unii de alții.”
Iar povestea devine cu atât mai apăsătoare printr-o postare făcută chiar de Adrian, atunci când era încă în viață. Adi descria meseria de pe ambulanță și realitatea oamenilor care trăiesc fiecare tură între speranță și tragedie.
„Lucrez acolo unde viața atârnă de o secundă… lucrez acolo unde secundele cântăresc vieți. Unde un «hai, respiră!» rostit cu disperare poate însemna totul — sau, uneori, nimic.”
Pentru Adrian, ambulanța nu era doar o mașină cu sirenă. O descria drept „un spațiu între lumi”, locul în care viața ajunge să fie măsurată în bătăi de inimă.
Vorbea despre oameni care se agață de viață, despre miracole, dar și despre momentele în care salvatorilor nu le mai rămâne decât să spună „îmi pare rău”. Vorbea și despre epuizarea pe care oamenii de pe ambulanță o duc cu ei de la un caz la altul și despre glumele și zâmbetele care îi ajută să nu se frângă.
Dar dintre toate cuvintele lăsate de Adrian, unele sunt astăzi aproape imposibil de citit fără să te gândești la ceea ce avea să urmeze:
„Uneori, le ducem flori colegilor, nu în pauze, ci la morminte. Și doare! Mai ales când ne dăm seama că uităm să ne întrebăm unii pe alții: Tu mai reziști?”
Astăzi, Adi este colegul pe care ceilalți salvatori îl plâng.
În urma necropsiei, cauza decesului lui Adrian Neagu a fost stabilită ca fiind disecția de aortă.
Rămân însă întrebările ridicate de cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el: ce s-a întâmplat cu Adi în orele dintre prezentarea la UPU și momentul în care colegii săi au fost chemați să-l resusciteze? Oare chiar nu a avut nicio șansă? Și, mai presus de toate, s-a făcut tot ce trebuia pentru a-i salva viața?
Sunt întrebări care au nevoie de răspunsuri.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Adi!
