Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane derulează, în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, în mediul online, Campania europeană de prevenire a traficului de persoane „Pariuri oarbe”, ce are drept obiectiv prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării sexuale prin: informarea și conștientizarea fetelor și femeilor aflate în situații de risc la traficare în scopul exploatării sexuale; conștientizarea și sensibilizarea consumatorilor de servicii sexuale plătite cu privire la implicațiile traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, în vederea reducerii cererii de astfel de servicii; conștientizarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la implicațiile traficului de persoane.
Autoritățile atrag, astfel, atenția asupra faptului că oricine poate cădea în capcana traficanților și poate deveni o victimă a traficului de persoane, lucru demonstrat de numărul ridicat de cazuri de femei traficate și exploatate sexual, identificate anual. Potrivit datelor făcute publice de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, anul trecut au fost identificate nu mai puțin de 597 de cazuri de persoane, în majoritate covârșitoare femei, traficate și exploatate sexual sau prin muncă, în timp ce cu doi ani în urmă numărul cazurilor a fost de 699.
Iar județul Teleorman nu lipsește din statistică, astfel că datele făcute publice arată că în cursul anului 2020 au fost identificate șase tinere, cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, domiciliate în Teleorman, care au fost traficate și exploatate sexual în țări din Europa. Și, dacă în patru din cele cinci cazuri recrutorul a fost încadrat în categoria “cunoștințe-prieten (ă)”, într-un caz recrutorul a fost chiar partenerul femeii traficate.
În shimb, în anul 2019, numărul teleormănencelor traficate și exploatate sexul a fost de nouă, tinerele având vârste cuprinse între 15 și 27 de ani.
În ceea ce privește statele în care au fost traficate teleormănencele, apar în statistică Marea Britaie, Germania, Norvegia, Irlanda, Spania dar și România, iar modul în care acestea și-au cunoscut recrutorii a fost atât în persoană, cât și prin intermediul internetului.