27.1 C
Alexandria
luni, septembrie 25, 2023

PRO România cere prim-ministrului să prezinte, în Parlament, măsurile de relansare a economiei

PRO România cere prim-ministrului să se prezinte, de urgență, în Parlament, la Ora Guvernului, pentru a dezbate tema: Măsuri de relansare a economiei României și de atenuare a efectelor negative provocate de epidemia de coronavirus. Liderul partidului, Victor Ponta, a înaintat conducerii Camerei Deputaților o solicitare în acest sens, miercuri, 29 aprilie.

 

Totodată, PRO România anunță că luni, 4 mai, a avut loc reuniunea Biroului Executiv al partidului, for în cadrul căruia au fost luate următoarele decizii:

 

  1. Să solicite Parlamentului dezbaterea și aprobarea de urgență a proiectului care prevede acordarea de măști pentru protecția cetățenilor, în regim gratuit.
  2. Să solicite Guvernului prezentarea unui raport legat de programul de testare a cetățenilor în contextul COVID-19
  3. Să inițieze un proiect legislativ de sprijin pentru industria HORECA, în urma dezbaterii organizate online cu reprezentanții domeniului.
  4. Să solicite Guvernului plata imediată, chiar săptămâna aceasta, a subvențiilor pentru agricultură și a ajutoarelor de secetă.
  5. Să ceară Guvernului facilitarea accesului fermierilor la surse de apă, fără plată și fără proceduri administrative.
  6. Să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă pentru achizițiile publice realizate în perioada stării de urgență.
  7. Să solicite Guvernului prezentarea strategiei pentru combaterea efectelor pandemiei

 

Nu în ultimul rând, PRO România consideră că Parlamentul este cel care trebuie să stabilească data alegerilor locale și parlamentare, în contextul în care guvernul este unul minoritar, reprezentând un singur grup parlamentar care a primit 20% din voturile cetățenilor. În consecință, PRO România crede cu tărie că acesta este singura variantă democratică în situația actuală.

 

Întâlnirea Biroului Executiv al PRO România a fost urmată de ședința online a organizațiilor județene, care a avut ca obiective identificarea și soluționarea provocărilor de la nivel local.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Precizări:

Media IMPACTNEWS24

PUBLICITATE

Te-ar putea interesa și:

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE