joi, aprilie 25, 2024

ultima oră

PODCAST

spot_imgspot_img

PE ACELAȘI SUBIECT

Senator PSD, Dănuț Cristescu: În România Normală a lui Iohannis țara se scufundă, românii suferă

Coaliția de guvernare s-a rupt. USR-Plus a decis să iasă de la guvernare și să depună moțiune de cenzură alături de parlamentarii AUR. Potrivit senatorului PSD de Teleorman, Dănuț Cristescu, ”PSD va vota fără rețineri moțiunea AUR-USR-PLUS dacă ajunge în plen”. Această decizie a fost luată în forurile de conducere ale partidului pentru că ”țara se scufundă, românii suferă”.

”Alianța Dreptei Unite a promis reforme și o bună guvernare, dar avem un haos generalizat la pachet cu scădere dramatică a nivelului de trai, scumpiri fără precedent.

Românii așteaptă ca guvernanții să-și întoarcă fața spre ei și problemele lor, dar între aliații PNL și USR-PLUS este o bătălie acerbă pentru interese personale și de grup.

Românii nu suferă doar din cauza PNL; USR-PLUS nu este Albă ca Zăpada, de aceea PSD refuză mascarada și nu intră-n scandalul dintre PNL sau USR-PLUS.

Întreg guvernul actual trebuie demis! TOȚI sunt vinovați pentru dezastrul, haosul și suferința aduse românilor. Singura soluție reală și de durată pentru crizele profunde în care se află țara, o reprezintă alegerile anticipate.

PSD a participat la ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, a asigurat cvorumul, dar nu s-a amestecat în scandalul dintre PNL și USR-PLUS privind semnăturile pe moțiune. Partidele puterii trebuie să rezolve această problemă!

PSD va vota fără rețineri moțiunea AUR-USR-PLUS dacă ajunge în plen. Ne-am exprimat constant că Guvernul Cîțu trebuie demis!

Dacă moțiunea AUR-USR-PLUS nu ajunge în plen, PSD invită toate partidele care vor să dea jos Guvernul Cîțu – inclusiv USR-PLUS, dacă într-adevăr vrea asta – să contribuie la un text comun pe care să-l semneze alături de cei 157 de parlamentari PSD și PSD va depune imediat moțiunea în Parlament cu un text comun agreat care va fi votată de toți parlamentarii săi.PSD nu va susține un guvern minoritar PNL și nici nu va participa la un guvern de uniune națională.

După ce guvernul Cîțu va pica, PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier”, spune senatorul PSD de Teleorman, Dănuț Cristescu.

topul săptămânii