24.9 C
Alexandria
vineri, iulie 1, 2022

Senatorul Pîrvulescu lansează campania de curățenie „TELEORMAN, JUDEȚ CURAT”!

Dragi teleormăneni, vin astăzi în fața dumneavoastră după câteva săptămâni de bătut județul în lung și în lat.

Am văzut, în teren atât lucruri frumoase, cât și situații care nu ne fac cinste.Am văzut deșeuri aruncate la întâmplare, în păduri, pe marginea drumului sau la marginea localităților, în zone bogate în vegetație care ar trebui să devină simbol de frumusețe naturală pentru Teleorman.

Deși există astfel de situații, mai știu că în județul nostru sunt oameni gospodari, credincioși, cu mult bun simț.

De aceea, vă invit să veniți alături de mine în campania de curățenie pe care o lansez astăzi. Esteo campanie pe care am denumit-o „Teleorman, județ curat”, așa cum ne dorim cu toții.

Începând cu acest an, îmi doresc ca luna martie să rămână o tradiție pentru noi, teleormănenii, să fie luna în care să ajutăm natura să respire.

Împreună cu dumneavoastră vreau să facem echipe, în localitățile în care trăim, și să arătăm tuturor că atunci când teleormănenii își propun ceva nimic nu le poate sta în cale.

Să arătăm că județul nostru poate fi unul dintre cele mai curate din țară!

Pe această cale, lansez o provocare tuturor oamenilor de bine care doresc să fie alături de mine în acest demers, instituțiilor publice, primarilor din Teleorman, indiferent de culoarea politică: Haideți să facem curățenie în toate comunele, municipiile și orașele din județul nostru, să lăsăm deoparte divergențele politice și să ajutăm  Teleormanul să respire!

Ziua în care vom da startul acestei acțiuni frumoase va fi anunțată public, în scurt timp.

Președinte PNLTeleorman, senator Eugen Pîrvulescu

MOBIL SERV | Încărcare FREON auto Alexandria,Teleorman

‼️MOBIL SERV SRL strada Libertatii nr 85 Alexandria‼️Alege serviciul complet destinat instalației de aer condiționat auto pentru a beneficia de un diagnostic al instalației de climatizare, curățarea și reîncărcarea freonului, schimbul uleiului și igienizarea completă a instalației.Telefon 0761 504 751

Te-ar putea interesa și:

spot_img

ULTIMA ORĂ

ACTUALITATE

TOP CITITE